SUA: Imens scandal de "sexting" într-un liceu, implicând și elevi de 12-13 ani (presă)

SUA: Imens scandal de "sexting" într-un liceu, implicând și elevi de 12-13 ani (presă)

Circa o sută de elevi de liceu dintr-o mică localitate din Colorado (vestul Statelor Unite) și-au făcut 300-400 de fotografii nud pe care le-au pus în circulație, scrie presa americană, preluată sâmbătă de AFP.

Unii elevi din fotografii au doar 12-13 ani, scrie New York Times. Elevii, dintre care unii aparțin echipei de fotbal a liceului din Canon City, riscă acum urmăriri penale, potrivit presei americane care citează poliția.

Totul a fost dezvăluit de școală, care a scris pe contul său de Facebook că un număr de elevi "au făcut și au pus în circulație fotografii cu ei expunându-și părți intime ale corpului sau lenjerie de corp". Mesajul adaugă că astfel de fotografii îi expun pe școlari urmăririi penale, precizând că ancheta vizează să afle dacă și adulți au luat parte la traficul de imagini, putând fi vorba în acest caz de pornografie infantilă organizată.

Liceenii au recurs la aplicații precum Phone Vault pentru a ascunde fotografiile de părinți și școală. Pe telefon aplicația seamănă cu un calculator, acționând în realitate ca un seif: cu o parolă se ajunge la conținuturi protejate.

"Acest lucru durează de câțiva ani", a spus o elevă a liceului din Canon City la postul local KRDO13 a rețelei ABC, adăugând că unii, mai ales fete, au fost supuși unor presiuni ca să accepte.

Conducerea școlii a ținut joi o ședință pentru a preveni părinții și a-i informa asupra tehnologiilor ce pot fi utilizate de copiii lor pentru a ascunde fotografii nud. Șeriful din localitate, Paul Schultz, a spus că problema depășește orășelul Canon City: "Cu noile tehnologii, acest lucru se întâmplă peste tot", a arătat el cu regret. "Părinții trebuie să se îngrijoreze? Categoric", a încheiat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...