VIDEO Topul filmelor cu cele mai mari încasări din 2014

Patru luni au mai rămas până la sfârşitul acestui an, dar zarurile par să fie deja aruncate când vine vorba de topul filmelor cu cele mai mari încasări. 

Aşa cum era de aşteptat, filmul SF „Transformers: Age of Extinction/ Transformers: Exterminarea“ ocupă locul fruntaş în clasament, fiind prima producţie din 2014 care obţine încasări de peste un miliard de dolari (1.065.200.000) la nivel mondial, în bună parte datorită succesului avut în China, unde este filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Filmul lui Michael Bay are în spate o puternică strategie de marketing menită să atragă spectatorii din China, succesul fiind ridicat şi prin includerea în distribuţie a doi actori foarte populari, Han Geng şi Li Bingbing, dar şi datorită plasării de produse, de la lapte chinezesc şi calculatoare până la Red Bull şi alte elemente specifice culturii chineze.

Mai mult decât atât, „Exterminarea“ este al doilea film cu cele mai mari încasări din franciza de succes „Transformers“, fiind întrecut doar de „Transformers: Dark of the Moon“ (1.124 miliarde), film lansat în 2011.

Locul al doilea este ocupat de basmul cinematografic „Maleficent“, cu încasări de 747.6 milioane de dolari la nivel mondial. Filmul Disney, în care Angelina Jolie aduce în prim plan punctul de vedere al eroinei negative din basmul „Frumoasa din pădurea adormită“, a devenit producţia cu cele mai mari încasări din cariera artistei. Totodată, „Maleficent“ a reuşit să surclaseze o altă producţie Disney, blockbusterul „Captain America: The Winter Soldier/ Căpitanul America: Războinicul iernii“. 

Vă prezentăm în continuare Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări din 2014. Lista completă poate fi găsit pe Boxofficemojo.com.

 

„Transformers: Age of Extinction/ Transformers: Exterminarea“ - 1.065.2 miliarde de dolari

Producţia „Transformers: Age of Extinction/ Transformers: Exterminarea“ îl are în rolul principal pe Mark Wahlberg (Cade Yeager), acţiunea desfăşurându-se la patru ani după ce oraşul Chicago a fost invadat. Acesta este primul film al seriei care introduce o nouă serie de personaje umane şi o nouă specie de roboţi, Dinoboţii (roboţi care se pot transforma în dinozauri - n.r.). Printre roboţi îi vom regăsi pe Optimus Prime, Bumblebee, Ratchet, Leadfoot şi Brains, iar personajele umane sunt interpretate de Nicola Peltz, Jack Reynor, Sophia Myles şi Stanley Tucci.

Rasa umană încearcă să se refacă după evenimentele din „Transformers: Dark of the Moon“, Autoboţii şi Decepticonii dispărând cu toţii de pe faţa Pământului, după ce autorităţile americane au pornit o „cruciadă“ de exterminare a acestora la nivel global. Cu toate acestea, un grup puternic de oameni de afaceri şi cercetători, convinşi că este cazul ca oamenii să înveţe din evenimentele marcante din trecut, forţează limitele tehnologiei peste ceea ce poate fi controlat, în vreme ce planeta Pământ devine centrul de interes al unei străvechi ameninţări a roboţilor Transformers, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor din peliculă.

„Maleficent“ - 747.6 milioane de dolari

În „Maleficent“ este exploatată povestea nespusă a unuia dintre cei mai cunoscuţi răufăcători ai universului Disney şi este evidenţiat faptul că trădarea a fost motivul transformării ei. Fermecătoarea Maleficent duce o viaţă perfectă în paşnicul ei regat, dar când armata unui rege invadator îi atacă semenii, zâna îşi schimbă radical atitudinea. Motivată de răzbunare şi de dorinţa aprigă de a proteja regatul peste care prezidează, Maleficent aruncă un blestem asupra Aurorei, fiica succesorului la tron a împăratului ce i-a pustiit regatul.

 

„X-Men: Days of Future Past/X-Men: Viitorul este trecut“ - 744.9 milioane de dolari

Filmul cu supereroi „X-Men: Days of Future Past/X-Men: Viitorul este trecut“, bazat pe personajele Marvel şi o poveste realizată în 1981 de Chris Claremont şi John Byrne, este regizat de Bryan Singer şi distribuit de 20th Century Fox. Cea mai populară echipă „X-Men“ duce o bătălie pentru supravieţuirea speciei în două perioade de timp diferite. Eroii din trilogia originală „X-Men“ se alătură eforturilor depuse de versiunile lor mai tinere din trecutul explorat de „X-Men: First Class“ pentru a schimba un eveniment istoric ce ar putea pecetlui soarta tuturor purtătorilor genei X, arată cinemagia.ro povestea care stă la baza peliculei.

 

„Captain America: The Winter Soldier/ Căpitanul America: Războinicul iernii“ - 714.1 milioane de dolari

 

   

Noul thriller de spionaj Marvel „Captain America: The Winter Soldier/ Căpitanul America: Războinicul iernii“, continuarea peliculei „Căpitanul America: Primul Răzbunător“, îl are în prim-plan pe Steve Rogers/ Căpitanul America, care, după evenimentele din „The Avengers“ şi după ce a stat decenii îngheţat în zăpezile Arcticii, se află la Washington unde încearcă să-şi contureze un rol în lumea modernă. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezeşte implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. Alături de Văduva Neagră, eroul încearcă să dezlege iţele până când nu este prea târziu, iar asta îl va arunca împotriva unui redutabil adversar, Războinicul iernii.

 

„The Amazing Spider-Man 2/Uimitorul Om-Păianjen 2“ - 708.3 milioane de dolari

 

După cum se ştie, cel mai important conflict al Omului-Păianjen a fost dintotdeauna cu el însuşi: lupta dintre îndatoririle obişnuite ale lui Peter Parker şi responsabilităţile ieşite din comun ale Omului-Păianjen. Însă, în „The Amazing Spider-Man 2/ Uimitorul Om-Păianjen 2“ lupta cea mai mare este abia pe cale să înceapă, arată cinemagia.ro desfăşurătorul evenimentelor din film.


Pentru Peter Parker nimic nu este mai minunat decât să sară de pe un zgârie-nori pe altul, să fie considerat un erou şi să aibă o iubită precum Gwen. Dar toate acestea au un preţ: Spider-Man este singurul care îşi poate proteja concetăţenii şi oraşul de indivizii periculoşi cu intenţii rele care ameninţă New York-ul. De data aceasta, el are de înfruntat un adversar mult mai puternic decât el, pe nume Electro. Odată cu reapariţia vechiului său prieten, Harry Osborn, Peter realizează că toţi duşmanii săi au un punct în comun: laboratoarele OsCorp.

„How to Train Your Dragon 2/ Cum să îţi dresezi dragonul 2“ - 585.4 milioane de dolari

Animaţia fantastică „How to Train Your Dragon 2/ Cum să îţi dresezi dragonul 2“ a fost preciată la nivel mondial pentru că nu reia firul narativ din primul film, ci iniţiază o poveste nouă. Au trecut cinci ani de când vikingii şi dragonii trăiesc în bună pace pe insula Berk, aşa cum s-a văzut în primul film al seriei. În timp ce prietenii lor se întrec în curse pe dragoni, Sughiţ şi Ştirbul sfârtecă cerurile, călătorind unde nimeni din neamul lor n-a mai ajuns. Una din aventurile lor îi aduce la o peşteră plină de dragoni sălbatici conduşi de un lider misterios, iar pacea este din nou pusă în pericol. Sughiţ şi Ştirbul trebuie iarăşi să lupte pentru ceea ce cred, dându-şi seama că numai împreună au puterea de a schimba o dată pentru totdeauna viitorul oamenilor şi al dragonilor deopotrivă, arată cinemagia.ro desfăşurarea poveştii.

„Dawn of the Planet of the Apes/ Planeta Maimuţelor: Revoluţie“ - 555.2 milioane de dolari

   

Filmul SF „Dawn of the Planet of the Apes/ Planeta Maimuţelor: Revoluţie“ este o continuare care virează spre o parte mai întunecată, atât din punct de vedere vizual, cât şi în ceea ce priveşte povestea. Eroii trebuie să facă faţă unor forţe care împing totul spre haos şi distrugere, în ciuda intenţiilor bune şi a eforturilor de a căuta pacea şi dreptatea. Prieteniile sunt supuse testului şi sunt distruse, se realizează alianţe care se destramă repede, iar motivele ascunse subminează orice progres. 

O populaţie aflată în dezvoltare, maimuţele evoluate genetic, conduse de Caesar, sunt ameninţate de un grup de oameni supravieţuitori ai devastatorului virus care a făcut ravagii în urmă cu zece ani. Cele două părţi reuşesc să facă pace, însă aceasta se dovedeşte fragilă şi de scurtă durată, căci taberele se află pe picior de război, un război ce va hotărî care va fi specia dominantă de pe Pământ, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor.

„Godzilla“ - 508 milioane de dolari

Filmul de acţiune şi SF „Godzilla“ prezintă o poveste impresionantă despre curaj şi armistiţiu în faţa forţei copleşitoare a naturii, în care Godzilla restituie echilibrul în timp ce omenirea este neputincioasă. Pelicula repune pe marele ecran originile monstrului în vremuri de actualitate, Godzilla fiind considerat „o forţă teribilă a naturii“, aşa cum a fost, de-a lungul anilor, portretizat în filmele realizate de studioul de producţie japonez Toho, creatorul monstrului cu răcnet distinct. Numele de „Godzilla“ este o adaptare după „Gojira“, o combinţie dintre două cuvinte japoneje: „gorira“ (n.r. - gorilă) şi kujira (n.r. - balenă). 

„Guardians of the Galxy/ Gardienii galaxiei“ - 500.5 milioane de dolari

În filmul SF de acţiune „Guardians of the Galxy/ Gardienii galaxiei“, Peter Quill formează o alianţă incomodă cu un grup de paria spaţiali care vor deveni, cu sau fără voia lor, apărătorii universului odată cu descoperirea unui glob cu puteri misterioase care devine obiectul de interes al unui răufăcător cu puteri inimaginabile, Ronan Quill încearcă să dejoace planurile lui Ronan, astfel că va forma o echipă cu invincibilul Drax, mortala Gamora, umanoidul cu formă de copac Groot şi ratonul Rocket. Atunci când adevărata putere a globului este descoperită, Peter Quill sesizează ameninţarea pe care o reprezintă la adresa galaxiei, urmând o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a salva lumea aşa cum o ştim, scrie cinemagia.ro despre desfăşurarea acţiunii.

„Rio 2“ - 495.9 milioane de dolari

   

„Rio 2“ este o aventură-comedie animată care reia, practic, desfăşurătorul acţiunii din momentul în care s-a încheiat în 2011. Papagalul Blu, Jewel şi cei trei copilaşi ai lor trăiesc, domesticiţi, viaţa perfectă în oraşul magic Rio de Janeiro. Totul până când Jewel decide că este timpul ca cei trei papagali mai mici să înveţe să trăiască sălbatic, ca orice pasăre liberă, astfel că propune familiei să se aventureze cu toţii în pădurea Amazonului.

În vreme ce Blu se străduieşte să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel şi pe copii, înţelegând că aceştia ar putea prefera sălbăticia. La sosirea în Amazon, familia lui Blu dă peste tatăl pierdut al lui Jewel, Eduardo, care se ascunde cu tribul său de papapgali macaw din rasa Spix. Din moment ce Blu nu se poate integra în trib, Nigel se foloseşte de oportunitate pentru a o răpi pe Linda, fata care are grijă de Blu, pentru a găsi ascunzătoarea tribului macaw şi, implicit, mai mulţi reprezentanţi ai rasei despre care se credea că este pe cale de dispariţie, arată cinemagia.ro desfăşurarea evenimentelor.

 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ion Iliescu, declarație criminală despre Revoluție: Este momentul să încetăm să mai căutăm vinovați

2 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

3 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

4 Androneasca, la pușcărie! „Dă-l în morții lui! Futu-i gâtu’ mă-sii!”. Stenograme DNA / Cum l-a executat Mafia P…

5 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

recomandări

Te ia DNA: Radu Mazăre

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cascadorii halucinante pe skiuri