Reuters: Compania FARMA GSK, DENUNȚATĂ printr-un MAIL din România pentru CORUPȚIE

Producătorul de medicamente GlaxoSmithKline, care a primit o amendă record de 3 miliarde de yuani (483 milioane dolari) pentru corupție în China anul trecut și este suspectat de alte posibile abateri ale personalului său în alte țări, se confruntă cu noi acuzații de luare de mită, de această dată în România, notează agenția Reuters.

Compania este deja suspectată de luare de mită în Polonia, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iordania, Siria și Irak.

Ultimele acuzații se referă la faptul că GSK a plătit unor medici români sute și într-unul din cazuri mii de euro între 2009 și 2012 pentru prescrierea medicamentelor sale, inclusiv tratamente de prostată Avodart și Duodart și medicamentul pentru boala Parkinson Requip.

Potrivit unui e-mail demascator trimis luni conducerii companiei, în timp ce o copie a acestui mail a fost obținută de Reuters, medicii au fost plătiți pentru prescrierea cu predilecție a produselor companiei, unii dintre ei plătiți chiar de mai multe ori.

GSK a oferit de asemenea medicilor mai multe deplasări în străinătate și i-a plătit sub acoperirea unor participări la consilii consultative, potrivit acestui email.

Compania a declarat ca va examina "foarte atent" aceste acuzații, care acoperă o perioadă dinainte de a se angaja în decembrie 2013 să nu mai plătească medici pentru a vorbi în numele ei sau pentru a participa la conferințe internaționale.

"Primim scrisori de acest gen din când în când. Salutăm și sprijinim posibilitatea ca oamenii să vorbească dacă au dubii", a declarat GSK într-un comunicat la Londra. "Uneori găsim unele lucruri și acționăm în consecință, alteori descoperirile noastre nu fundamentează problemele ridicate", adaugă GSK.

Scandalul din China, care a implicat presupuse luări de mită totalizând sute de milioane de dolari, a lovit vânzările GSK în această țară, deși CEO al companiei Andrew Witty, raportând miercuri rezultate trimestriale, a declarat că afacerile din China sunt în curs de stabilizare.

Expeditorul e-mail-ului din România a declarat că conținutul acestuia va fi trimis Departamentului Justiției Statelor Unite și Comisiei pentru Securitate și Schimb (SEC, Securities and Exchange Commission, aparținând președintelui SUA n.r.), care investighează GSK pentru posibile încălcări ale Foreign Corrupt Practices Act (Legea privind practicile de corupție în străinătate).

Un program SEC oferă stimulente în numerar denunțătorilor pentru a raporta situații de malpraxis corporativ, amintește Reuters. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp

Galerie foto și documente



Citește și:

populare
astăzi

1 Legist INML București / „Am participat la peste 15.000 de autopsii, însă cei decedați din cauza COVID arată alt…

2 Imaginea care arată că ruşii sunt în stare de orice / Să credem în vaccinul lui Putin?

3 Pe „liberala” asta scrie mare Vosganian. Era crudă ca para-n pârg când „vulturul” armean a luat-o sub aripă...

4 Maria, fiica lui Vladimir Putin care a testat vaccinul anti-coronavirus

5 Control la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei după ce mascații trimiși să descindă la casa Duduienilor au…