Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus la Ministerul Bugetului

Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus la Ministerul Bugetului

Darius Vâlcov / FOTO: Facebook/Darius Valcov

Darius Vâlcov, senator PSD, fost primar PDL al municipiului Slatina şi preşedinte al PDL Olt în perioada 2007-2012, a fost propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget. Propunerea a fost trimisă la Cotroceni.

Darius Vâlcov este preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat, notează Mediafax.

În perioada 2000-2004, Vâlcov a fost director general la Banca Populară Română pentru Dezvoltare, sucursala Slatina, iar ulterior, în 2004, a lucrat ca director economic la firma Octogon din Slatina.

În intervalul 2004-2012 a fost primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, din partea PDL, partid pentru care a condus filiala Olt până în 2012, când a devenit membru al Partidului Social Democrat.

El este doctor în economie, după studii la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Darius Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, fost vicepreşedinte UNPR şi actual realizator TV.

Premierul Ponta declarase, săptămâna trecută, că noile propuneri pentru funcţiile de miniştri ai Culturii şi Bugetului vor fi făcute la sfârşitul lunii august, el adăugând că se gândeşte să-i facă "o surpriză plăcută" şefului statului, Traian Băsescu, întrucât nu mai poate refuza nominalizările.

Iniţial, pentru această funcţie a fost propus deputatul PSD Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj şi vicepreşedinte al comisiei de buget-finanţe, dar propunerea a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu , care a arătat că acesta nu este potrivit pentru funcţia de ministru al Bugetului, deoarece experienţa sa cea mai complexă este legată de funcţia de director la Casa studenţilor Craiova, unde singurul calcul economic e valoarea biletelor rupte.

Postul de ministru deleget pentru Buget, ocupat în prezent de Liviu Voinea, va fi vacantat deoarece Voinea urmează să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…