UPDATE/Nepotul lui Pavel Abraham și o secretară de stat, duși la DNA

UPDATE/Nepotul lui Pavel Abraham și o secretară de stat, duși la DNA

Nepotul lui Pavel Abraham, Florin Abraham şi un secretar de stat din Ministerul Mediului, Anne Rose Marie Jugănaru, au ajuns, joi după-masă, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri, informează B1 TV.

Pe surse, aceştia ar fi cercetaţi într-un dosar în care sunt investigate fraude cu fonduri europene.

Cei doi sunt membri fondatori ai Institutului Ovidiu Șincai și sunt membri PSD.

Anne Jugănaru a mai fost implicată într-un scandal cu fonduri europene, în care este implicat şi europarlamentarul Adrian Severin.

Anne Jugănaru este membră a Consiliului Naţional al PSD şi directorul executiv al Institutului Social Democrat Ovidiu Șincai, care funcționează pe lângă Partidul Social Democrat. Ea este şi membră a Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmării penale față de suspecții:

JUGĂNARU ANNE-ROSE-MARIE și ABRAHAM FLORIN – LEONTIN, asistenți europarlamentari, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată.

În ordonanța de extindere a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Severin Adrian a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.
În aceeași perioadă, suspecții Jugănaru Anne-Rose-Marie, Abraham Florin – Leontin și o altă persoană, au acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferurile succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului.

Suspecților Jugănaru Anne-Rose-Marie și Abraham Florin – Leontin, li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...