Costul vieții gonește românii din Spania: Un exod fără precedent dintr-o economie care, oficial, „duduie”
Spania se confruntă cu un fenomen paradoxal: în timp ce este lăudată de instituții financiare și presa internațională drept „locomotiva economică a Europei”, tot mai mulți români aleg să părăsească această țară. Comunitatea românească, considerată un pilon esențial al forței de muncă străine, înregistrează un exod masiv, marcând o schimbare dramatică a condițiilor de viață, conform unei analize publicate de El Economista .
Deși economia spaniolă înregistrează o creștere robustă, cu un PIB estimat la 2,7% pentru anul 2026, depășind de trei ori media zonei euro, iar rata de ocupare a forței de muncă atinge cote istorice, românii părăsesc masiv Peninsula Iberică. Institutul Național de Statistică (INE) a raportat că peste 5.300 de români au plecat din Spania doar în al doilea trimestru al anului 2026. Această tendință nu este un incident izolat, ci o parte a unui exod continuu, care riscă să ducă numărul românilor sub pragul de 500.000 în acest an, un nivel nemaivăzut din 2006.
Paradoxul economic spaniol subliniază o realitate dură pentru familiile de imigranți: nu lipsa locurilor de muncă este problema, ci deteriorarea calității vieții. Concluzia comună a multor familii de imigranți este clară: „Există de lucru, dar nu ai unde să locuiești”. Dacă la începutul anilor 2000 boom-ul construcțiilor oferea salarii atractive, care permiteau trimiterea de bani acasă, astăzi, sectoarele predominante, precum cel hotelier și serviciile, oferă venituri care abia acoperă o chirie ridicată sau forțează familiile să locuiască în apartamente comune.
Ascensiunea și declinul comunității românești în Spania
La începutul anilor 2000, aproximativ 68.000 de cetățeni români locuiau în Spania. Această cifră a crescut exponențial odată cu boom-ul economic și imobiliar al Spaniei, care a generat o cerere uriașă de forță de muncă în construcții. Remunerația era relativ ridicată pentru munca necalificată, iar adesea existau și salarii plătite „la negru”, amplificând atractivitatea. Aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a facilitat și mai mult mobilitatea, Spania oferind atunci salarii considerabil mai mari și un sistem solid de protecție socială.
Populația română a crescut de la sub 100.000 de persoane în 2003 la peste 700.000 un deceniu mai târziu, atingând un vârf de aproape 750.000 de rezidenți între 2012 și 2013. Statisticile INE privind migrația arată că anul 2007 a fost unul dintre anii cu cele mai multe sosiri de români.
Criza financiară, însă, a distrus acest model. Chiar dacă inițial mulți români au continuat să sosească, atrași de "accesibilitatea" țării în criză (locuințe și chirii relativ ieftine, coș de cumpărături accesibil), modelul economic era deja în schimbare. Criza din 2007 a marcat începutul sfârșitului. Sectorul construcțiilor, care absorbise o mare parte a imigranților, a fost devastat. În mai 2008, numărul șomerilor din construcții crescuse cu 63% față de anul precedent, iar numărul de asigurați în domeniu scăzuse cu 7%, conform datelor Băncii Spaniei.
Pe măsură ce indemnizațiile de șomaj se epuizau și era clar că boom-ul din construcții nu va reveni la fel, populația română a început să părăsească Spania. Numărul românilor a scăzut treptat de la 750.000 la aproximativ 690.000 în 2015, la 600.000 în 2018 și la 565.000 la începutul anului 2021. De exemplu, INE a înregistrat 38.087 de cetățeni români care au emigrat din Spania doar în 2018, o parte semnificativă aparținând generației sosite în jurul anului 2007.
Un model de creștere care nu mai atrage forța de muncă calificată
Exodul continuă chiar și pe fondul unei redresări demografice și migratorii puternice a Spaniei de la începutul pandemiei, ceea ce indică un model de creștere pur "extensiv". Economia spaniolă atrage imigranți din zone cu instabilitate extremă, dispuși să accepte condiții precare pentru a scăpa de sărăcia lucie. Astfel, locul europenilor din Est este preluat de un nou val de migranți, în principal din America Latină (Columbia, Venezuela, Peru) și Maroc.
Însă românii, acum cetățeni europeni mobili și provenind dintr-o țară cu o economie națională în plină convergență, nu mai sunt dispuși să facă aceleași compromisuri. România de astăzi, cu oportunități în creștere acasă sau în alte state UE unde salariile au ținut pasul cu inflația, face ca "oferta" Spaniei să pară neatractivă.
Aceeași situație se reflectă și în cazul altor naționalități. Peste 3.200 de ucraineni au părăsit Spania în ultimele luni, unii întorcându-se într-o Ucraină care își reconstruiește economia prin industria tehnologică, alții plecând spre nordul Europei în căutarea unor sisteme de protecție socială mai robuste și a unor chirii mai echitabile față de venituri. Nici bulgarii nu mai rămân în Spania, fiind atrași de cadrul fiscal avantajos din țara lor natală și de dezvoltarea rapidă a Sofiei.
Costurile locuințelor, un impediment major
Astăzi, Spania continuă să ofere oportunități de muncă, dar costurile de stabilire și întemeiere a unei familii au devenit prohibitive, mai ales în marile orașe. Prețul locuințelor a crescut cu 12,9% față de anul precedent în primul trimestru al anului 2026, iar în cazul locuințelor la mâna a doua, majorarea a fost de 13,5%, conform INE. Mai mult, din 2015 și până în prezent, prețul locuințelor a crescut cu peste 80%, depășind chiar 100% în orașe precum Madrid.
Pentru o populație extrem de mobilă în cadrul UE, comparația nu se mai face doar între Spania și România de acum douăzeci de ani, ci între multiple destinații europene și o economie românească ce a înregistrat, de asemenea, o convergență semnificativă a veniturilor. Evoluția numărului de români din Spania reflectă transformările economice din ultimele două decenii. Spania a trecut de la o destinație extrem de atractivă la o țară în care combinația dintre prețurile ridicate ale locuințelor, salariile care nu țin pasul cu costurile și alternativele mai bune din alte părți ale Europei reduce drastic motivația de a rămâne.
Explorează subiectele:
