Măgurele 1957: România a deschis era atomică în sud-estul Europei
Pe 31 iulie 1957, România a intrat în istorie prin pornirea primului său reactor nuclear, un eveniment major care a propulsat țara în avangarda științifică a sud-estului Europei. Instalația, situată la marele centru de cercetare de la Măgurele, a fost prima de acest fel funcțională în regiune, cu excepția celor din Uniunea Sovietică, reprezentând apogeul fizicii nucleare românești.
Reactorul nuclear de la Măgurele în 1969 FOTO wikipedia
Acest succes a venit pe fondul unei curse nucleare globale, declanșate de evenimentele tragice din august 1945, când Statele Unite au utilizat bombele atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Consecințele devastatoare au accelerat o competiție acerbă în cercetarea și înarmarea nucleară, alimentată de Războiul Rece și lupta pentru influență mondială dintre SUA și URSS.
Uniunea Sovietică a testat cu succes prima sa bombă atomică (RDS-1) în 1949, punând capăt monopolului american. Marea Britanie a urmat în 1952, devenind a treia putere nucleară. Anii '50 și '60 au fost martorii dezvoltării masive de focoase, bombardiere strategice, rachete balistice intercontinentale (ICBM) și submarine nucleare de către cele două mari superputeri. Isteria înarmării atomice s-a răspândit ulterior, Franța lansând programe în 1960, urmată de China în 1964. Această escaladare a continuat, dezvoltând arme tot mai sofisticate, în ciuda întâlnirii de la Geneva din 1958, care a încercat să reglementeze și să avertizeze asupra pericolelor.
Un profesor vizionar și polul de știință de la Măgurele
Spre deosebire de cursa militară, intrarea României în era atomică a fost motivată exclusiv de obiective științifice. Povestea începe în 1949, sub îndrumarea profesorului Horia Hulubei, un fizician excepțional cu doctorat la Paris și veteran al Primului Război Mondial. El a fondat Institutul de Fizică al Academiei, dedicat cercetării științifice, într-un fost conac din comuna Măgurele, județul Prahova. Inițial, echipa era formată din doar 20 de cercetători.
Acest centru a devenit rapid un incubator de talente, formând una dintre cele mai importante generații de cercetători români în fizică, în special în fizica atomică. Comunitatea de la Măgurele a dobândit rapid o reputație de elită la nivel mondial, devenind o școală științifică de prestigiu. Sub conducerea unui trio imbatabil, format din Horia Hulubei, Șerban Țițeica și Florin Ciorăscu, institutul a reușit să obțină și finanțarea necesară pentru ambițiile sale.
Un moment crucial a fost scindarea Institutului de Fizică al Academiei în 1956, ceea ce a dus la înființarea Institutului de Fizică Atomică (IFA). Acesta a trecut sub controlul Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară, avându-l ca director tot pe Horia Hulubei. Astfel, România comunistă deținea, la acel moment, toate elementele esențiale pentru a excela în fizica atomică: un laborator modern și bine echipat, o echipă de cercetători de top și un lider științific recunoscut pe plan european.
De la exploatarea uraniului la primul reactor nuclear
Un avantaj cheie al României erau importantele sale zăcăminte de uraniu, exploatate la acea vreme și trimise direct în URSS prin intermediul sovromurilor, societăți mixte româno-sovietice. De exemplu, Sovromcuarțit se ocupa cu extragerea și transportul minereului direct către Uniunea Sovietică, ceea ce a reprezentat, de fapt, o metodă mascată de jefuire a resurselor românești timp de un deceniu.
Situația s-a schimbat în 1965, când reprezentanții României au refuzat continuarea livrărilor de uraniu, anunțând planuri de a dezvolta un program energetic nuclear propriu până în 1980. Această decizie a determinat URSS să ofere sprijin pentru programul nuclear românesc. Discuțiile bilaterale s-au intensificat, mai ales după înființarea Tratatului de la Varșovia în 1955.
Prima rundă de negocieri a avut loc la Moscova, în aprilie 1955. Acolo s-a convenit construirea în România a unui reactor nuclear VVR-S, răcit cu apă distilată și cu o putere de 2 MW. Era un reactor destinat cercetării științifice, nu scopurilor militare. Suplimentar, sovieticii au agreat și instalarea unui ciclotron de 25 MeV pentru particule alfa. Costul total al acestor echipamente depășea 26 de milioane de ruble, la care se adăugau investițiile semnificative în clădiri și amenajări speciale.
Statul român a contribuit cu o sumă substanțială pentru achiziționarea aparaturii sovietice. De asemenea, patru specialiști români au fost trimiși în URSS pentru șase luni, pentru a se specializa în utilizarea generatorului electrostatic. Alte zece persoane au fost pregătite, în două ture, pentru operarea reactorului nuclear.
Astfel, după aproximativ șapte ani de la lansarea inițiativei, reactorul nuclear de cercetare VVR-S a fost pus în funcțiune pe 31 iulie 1957. Deși un model sovietic, construit cu sprijinul URSS, echipa de fizicieni condusă de Horia Hulubei a avut o contribuție esențială la construcția și operarea sa, instalația fiind amplasată în incinta IFA Măgurele. Cu o putere termică de 2 MW, reactorul era capabil să producă izotopi radioactivi, cu aplicații în industrie și medicină.
Specialiștii Ioan Iorga, Maria Monica Mincu și Daniela Gurău, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), au oferit detalii tehnice despre această instalație crucială:
Reactorul de cercetare nucleară, deținut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), a fost primul reactor de cercetare din România care a utilizat proiectul sovietic de tip VVR-S. A fost construit între anii 1955 și 1957, în România. Reactorul a fost folosit pentru cercetare și pentru producerea de radioizotopi. VVR-S înseamnă că este un reactor cu neutroni termici, model S, moderat, răcit și reflectat cu apă distilată, alimentat inițial cu uraniu îmbogățit la 10%, iar ulterior cu uraniu îmbogățit la 36%.
Măgurele a continuat să fie un epicentru al inovației științifice românești timp de decenii. Printre realizările notabile se numără punerea în funcțiune a primului calculator electronic românesc de către echipa condusă de Victor Toma și realizarea primului laser din țară, în 1962, de către echipa profesorului Agârbiceanu.
Reactorul VVR-S de la Măgurele, utilizat atât în cercetare, cât și în aplicații practice pentru medicină și industrie, a fost închis în 1997 și oprit definitiv în 2002. Experții de la IFIN-HH au subliniat detaliile operaționale:
Reactorul de cercetare a funcționat până în anul 1997 și a fost oprit definitiv în 2002. Pe durata existenței sale, instalația a fost funcțională timp de 113.467 de ore, dintre care aproximativ 2.000 de ore la o putere de 3,0–3,5 MW. Puterea totală produsă a ajuns la 9,59 GWd (gigawați-zi) în anul 1997. Reactorul a avut un factor de utilizare de 65% (aproximativ 9.510 zile efective de funcționare), cu o putere termică medie de 1 MW.
Explorează subiectele:
