Ponta ne MINTE în FAŢĂ/CRESC IMPOZITELE, se introduce COTA progresivă

Ponta ne MINTE în FAŢĂ/CRESC IMPOZITELE, se introduce COTA progresivă

Guvernul intenţionează să renunţe la cotă unică de 16%, şi să introducă cote progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX.

În document, care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, se precizează că una dintre acestea ar fi: "Introducerea impozitului progresiv pe venit, începând cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% şi 35%)".

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"Cota progresivă reprezintă una dintre soluţiile mai sigure în discuţiile cu FMI şi CE privind recuperarea golului de venituri de la bugetul statului anticipat pentru 20015, dar acum ANAF nu este pregătită tehnic pentru introducerea imediată. Programele pe care s-a operat impozitul pe venitul global, eliminat în 2005, sunt depăşite şi nu pot fi adaptate la noile sisteme. Înţeleg, totuşi, că există discuţii pentru eventuala introducere de la mijlocul anului viitor, mai ales în cazul în care în poziţia de premier va fi numit Florin Georgescu, un susţinător al cotei progresive", au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

Pe de altă parte, analişti financiari afirmă că nu există obstacole de ordin tehnic pentru introducerea cotei progresive de impozitare chiar de la 1 ianuarie 2015, întrucât declararea venitului se face în 2016.

Cota unică a fost introdusă de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala temă de campanie a alianţei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unică a fost propusă iniţial de ministrul de Finanţe din perioada Guvernului Năstase, Mihai Tănăsescu, dar respinsă de PSD, inclusiv din cauza opoziţiei preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, propus de actualul premier Victor Ponta să preia conducerea Guvernului în cazul în care PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat recent că tema cotei unice de impozitare a fost "fetişizată" în ultimii ani şi ar trebui reconsiderată cel puţin din perspectiva nivelului, dacă societatea românească are pretenţii mari de la stat.

Guvernul ar putea propune pentru anul viitor o creştere a impozitelor locale pe terenuri şi imobile de 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget şi consultat de MEDIAFAX.

În document, care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, se precizează: "Creşterea cu 25% a impozitelor pe proprietate şi cu încă 25% în 2016"

Propunerile au fost prezentate în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"În orice scenariu macroeconomic şi oricum se va închide execuţia bugetară din acest an, creşterea impozitelor locale pe proprietate este o certitudine, argumentându-se că românii plătesc mult mai puţin decât restul europenilor", au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

O majorare a taxelor pe proprietate a fost prezentată şi în proiectul de Cod Fiscal publicat în vara acestui an de Ministerul Finanţelor Publice şi retras ulterior de pe site-ul instituţiei.

Surse din Ministerul Finanţelor afirmă că propunerea a fost discutată şi cu oficialii Băncii Naţionale a României, care s-au arătat de acord cu o asemenea măsură.

De altfel, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara în urmă cu aproximativ o lună că ar fi în favoarea creşterii impozitării proprietăţii, dacă aceasta compensează o relaxare a fiscalizării muncii.

Guvernul a redus de la 1 octombrie rata contribuţiilor de asigurări sociale plătite de angajator cu 5 puncte procentuale şi caută soluţii de a acoperi golul de venituri preconizat din această măsură pentru 2015.

În cazul în care nu vor fi găsite suficiente resurse pentru acoperirea deficitului de venituri, există riscul ca în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să se convină renunţarea la jumătate din tăierea de CAS din octombrie, adică o creştere de la 1 ianuarie 2015 cu 2,5 puncte procentuale. Aceasta ar corespunde cu propunerea iniţială a experţilor instituţiilor internaţionale.

Delegaţiile tehnice ale FMI şi CE, conduse de şefii de misiuni, se vor afla la Bucureşti în perioada 2-10 decembrie pentru analiza execuţiei bugetare, impactul măsurilor cu influenţă asupra bugetului adoptate în ultimele luni şi  a prognozelor şi cadrului macroeconomic pentru 2015.

Exeperţii internaţionali vor reveni la Bucureşti în luna ianuarie pentru misiunea de evaluare a acordului stand-by.

Documentul AICI

Document MFP: Impozitele pe case si terenuri cresc cu cate 25% in 2015 si 2016

Guvernul ar putea propune pentru anul viitor o crestere a impozitelor locale pe terenuri si imobile de 25%, o majorare similara urmand sa fie aplicata din 2016, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finantelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget.

In document, care contine mai multe propuneri de masuri fiscale, se precizeaza: "Cresterea cu 25% a impozitelor pe proprietate si cu inca 25% in 2016"

Propunerile au fost prezentate in Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"In orice scenariu macroeconomic si oricum se va inchide executia bugetara din acest an, cresterea impozitelor locale pe proprietate este o certitudine, argumentandu-se ca romanii platesc mult mai putin decat restul europenilor", au declarat surse apropiate discutiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

O majorare a taxelor pe proprietate a fost prezentata si in proiectul de Cod Fiscal publicat in vara acestui an de Ministerul Finantelor Publice si retras ulterior de pe site-ul institutiei.

Surse din Ministerul Finantelor afirma ca propunerea a fost discutata si cu oficialii Bancii Nationale a Romaniei, care s-au aratat de acord cu o asemenea masura.

De altfel, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara in urma cu aproximativ o luna ca ar fi in favoarea cresterii impozitarii proprietatii, daca aceasta compenseaza o relaxare a fiscalizarii muncii.

Guvernul a redus de la 1 octombrie rata contributiilor de asigurari sociale platite de angajator cu 5 puncte procentuale si cauta solutii de a acoperi golul de venituri preconizat din aceasta masura pentru 2015.

In cazul in care nu vor fi gasite suficiente resurse pentru acoperirea deficitului de venituri, exista riscul ca in discutiile cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana sa se convina renuntarea la jumatate din taierea de CAS din octombrie, adica o crestere de la 1 ianuarie 2015 cu 2,5 puncte procentuale. Aceasta ar corespunde cu propunerea initiala a expertilor institutiilor internationale.

Delegatiile tehnice ale FMI si CE, conduse de sefii de misiuni, se vor afla la Bucuresti in perioada 2-10 decembrie pentru analiza executiei bugetare, impactul masurilor cu influenta asupra bugetului adoptate in ultimele luni si a prognozelor si cadrului macroeconomic pentru 2015.

Exepertii internationali vor reveni la Bucuresti in luna ianuarie pentru misiunea de evaluare a acordului stand-by.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...