Deschiderea parcului Disneyland Shanghai se amână pentru 2016 (Wall Street Journal)

Deschiderea parcului Disneyland Shanghai se amână pentru 2016 (Wall Street Journal)

Deschiderea primului parc de distracții Disneyland în China, în metropola Shanghai, a fost amânată pentru anul următor, potrivit cotidianului Wall Street Journal, fără însă a preciza care ar fi motivele acestei întârzieri, relatează AFP.

Compania americană de media și divertisment stabilise inițial ca în acest an parcul Disneyland să își primească primii vizitatori însă acest lucru nu va putea fi posibil decât în primul semestru al anului 2016, scrie Wall Street Journal, citând surse apropiate proiectului.

Contactată de AFP, filiala Disney de la Shanghai nu a oferit detalii.

Construcția parcului de distracții Disneyland din Shanghai, în districtul Pudong, a început în primăvara anului 2011 și va fi al șaselea parc tematic al grupului Disney și al patrulea în afara teritoriului SUA, după cele din Paris, Tokyo, Hong Kong.

În luna ianuarie cotidianul China Daily a scris despre 'problemele' privind deschiderea în 2015 a parcului, proiect al cărui buget depășește 5,5 miliarde de dolari.

Săptămâna trecută primarul din Shanghai, Yang Xiong, a refuzat să precizeze care va fi data deschiderii parcului, limitându-se să transmită că mare parte a șantierului va fi încheiată în cursul anului 2015.

Disney a încheiat în 2014 un acord cu partenerul său chinez, grupul de stat Shanghai Shendi Group, pentru suplimentarea cu încă 800 de milioane de dolari a investițiilor în viitorul parc de distracții. Investițiile suplimentare vizează sporirea capacității și a atracțiilor tematice ale parcului. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...