Martin Harris: Experienţa României în lupta împotriva corupţiei va fi utilă statelor din regiune

Martin Harris: Experienţa României în lupta împotriva corupţiei va fi utilă statelor din regiune

Experienţa României în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, unde Bucureştiul are un bilanţ impresionat în ultimii ani, va fi utilă statelor din regiune care doresc să adere la UE, a declarat, marţi, la o conferinţă regională anticorupţie, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris.

Martin Harrs (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt foarte onorat să particip astăzi la această conferinţă, din păcate în ultima mea săptămână ca ambasador în România. Nu putea fi un eveniment mai potrivit pentru a încheia mandatul meu de patru ani. Ambasada britanică din Bucureşti a lucrat îndeaproape cu instituţiile judiciare româneşti, precum DIICOT, DNA, Procurorul general, Consiliul Superior al Magistraturii şi ANI pentru a face schimb de expertiză şi bune practici şi pentru a stimula capacitatea noastră colectivă de luptă împotriva corupţiei şi a crimei organizate", a precizat Martin Harris, la Conferinţa Regională Anticorupţie, organizată de Ministerul Justiţiei, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, Konrad Adenauer Stiftung şi Consiliul Cooperării Regionale.

"România are un bilanţ cu adevărat impresionant în ultimii ani în abordarea fenomenului corupţiei la nivel înalt. Sunt convins că această experienţă va avea o mare relevanţă şi va fi utilă şi altor state din regiune care doresc să se integreze în UE", a mai spus ambasadorul britanic.

Harris a precizat că fenomentul corupţiei afectează pe toată lumea. "Estimările arată că preţul corupţiei este mai mult de 5% din PIB-ul mondial sau 1,9 trilioane de euro, potrivit Forumului Economic Mondial, iar în UE, corupţia ne costă 120 de miliarde de euro pe an, sumă cu puţin mai mică decât bugetul european anual", a spus diplomatul britanic.

"Trebuie să ne convingem cetăţenii că suntem hotărâţi să abordăm în mod efectiv problema corupţiei, deoarece patru din cinci cetăţeni în UE consideră corupţia drept o problemă gravă în statele lor membre", a mai spus Martin Harris.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...